Giugiuka si puiul de cioara

Azi a fost show la doctor dimineață. Am văzut io pe stradă un pui negru de pasăre rănit și m-a mâncat …palma să i-l arăt Bellei. Era, evident, un pui de cioară. L-a numit urgent Blackie cu un „awwww, hai să-l ducem la veterinar!“ Io, cu vina în vene de la pisoiul negru găsit sub o mașină cândva în vară, în Bucuresti, pe care NU l-am dus la veterinar, că tocmai reveniseră mama și tatăl lui, am zis în gând „de data asta luăm puiul rănit cu noi, sunt erou în ochii copilului meu“. Îl iau, se zbate, flutură, zboară din mână sinucigaș pe asfalt, sare șontâc, Bella Începe să plângă: „m-am speriaaaaat“. Io iau prăpăditul iar în mână. Intrăm la medic familie, cerem o cutie. Toate asistentele mângâie puiul de cioară. Aduce femeia de serviciu o cutie fix cât să intre Blackie în ea (cât palma). Tâmpitul sare și se cacă pe jos. Curățăm cu dezinfectant. Un bătrân: „lăsați-l încolo, că e pui de cioară“ („huo, rasistule, io sunt azi erou în ochii copilului meu!“) Bella plângând: „m-am speriaaaat!“ Îmi vine rândul la medic. Intrăm cu cioara mică. În cutie. „Bună dimineața, ne scuzați, am găsit un pui rănit, e în cutie, îl vom duce la veterinar, îl lăsăm puțin aici pe scaun.“ Terminăm programarea și plecăm cu puiul în cutie: „o zi bună vă dorim, noi mergem cu cioara la veterinar“ (MF-ul încruntat nu înțelege nimic, a pierdut firul evenimentelor deja). Intrăm în mașină: „Bella, un singur lucru ai de făcut, să ții bine palma peste partea de sus a cutiei, să nu iasă Blackie, da?“ „Da!“. Ne învârtim cu mașina căutând un veterinar. Doar la 9:00 am deschidea, era abia 8:40am. Dintr-o dată un țipăt asurzitor din spate, din mașină, întorc capul în panică și văd un pui de cioară fâlfâind disperat în capul fie-mii, asta urlând. Urmează.frână, pun mașina pe avarii, iese din gură un șir de „f…g shit“, ies din mașină, fug la ușa Bellei, o deschid, prind puiul de cioară, îl bag în cutie și dintr-o dată, intervenția divină!!!! Treceau pe deasupra noastră două ciori croncănind! Io: „uite, Bella pe mami și pe tati lu’ Blackie! Îl caută!!!“ Îl scot și îl las în iarbă, cu tot cu cutia. Copilul s-a liniștit. Mama a fost erou ca și data trecută. Reintru în mașină. Copilul: „dar de ce ai zis f…g shit?“ 🐧🙈🙉#mamăerou #puidecioară #minteaabsorbantă #mariamontessori

Share if you care!Share on Facebook
(Visited 6 times, 6 visits today)

About Mukallita

Din Prazilia, ex maritata cu ardelean nascut la Bacau, mama de Giugiuka Magnifika nascuta in Londra in 2011, studiez Montessori si urmeaza CELTA ,blogging ca hobby, promovez positive parenting, sustin campanii umanitare.

View all posts by Mukallita →