Copil anxios, copil agresiv: anxietatea la copii, ce se-ntampla, doctore?

http://www.mommyedition.com/how-to-help-children-under-10-cope-with-anxiety

Printre lacrimi si suspine de rupt inima de mama, copila cu parul cret negociaza dramatic, ca in aproape fiecare seara la culcare: “Dar vreau sa dorm cu tine, maaaamiii! Mi-e dol de tine!

Bella, te iubesc, inteleg ca esti suparata, dar sunt aproape de tine. Daca ai nevoie de mine ma chemi. Noapte buna!”, bravez eu stapana pe mine, in timp ce in interior inima bate rapid, rabdarea piere, nervii de frustrare se aduna, vina ma gatuie.

Dupa inca 15 minute de te iubesc-uri si oftaturi si un “Inger, ingerasul meu” si un “Tatal nostru”, plus cantecul inventat de noi cu “Noapte buna, copii, noi acum facem nani”, copilul adoarme.

Inchid usa camerei si ma preling in fata ei pe covor, in hol, ascult ultimele suspine. 4 luni au trecut de cand copilul de 4:8 ani a inceput scoala, de cand si-a ros unghiile pana la sange, de cand plange si reprize de 30-45 de minute de cate 3 ori pe zi, se revolta (a trantit chiar usa de la intrare si a iesit nervoasa in strada!), arunca, tipa, loveste, ofteaza des pana intra in atac de panica “nu am aer, mami, nu respir bine!”. 4 luni au trecut de cand a inceput scoala, desi tatal ei o lasa recent razand, o “culege” razand.

Drama incepe cand ma vede acasa, dupa 2 ore de naveta catre si inapoi seriviciu, plus 8 ore de munca! Exact ce am nevoie.

Si chiar inteleg: in mai putin de 5 ani de viata copilul meu a schimbat 2 tari de 2 ori, 7 gradinite + 1 scoala, limba vorbita, 3 case, prieteni. Si cand toti “transhumantii” ca noi imi spuneau sa stau linistita ca uite ce copil adaptabil la schimbari aveam, s-a intamplat criza de anxietate din care nu mai stiu sa ies.

Ca sa imi pot ajuta copilul si familia, am apelat, ca de obicei, la alta mama psiholog, Florina Oprea, Psiholog, trainer în formare pe Analiză Tranzacțională, consilier școlar la Fundația Montessori București sau pe scurt www.parinteconstient.ro.

M: Florina, in primul rand iti multumesc pentru ca ai acceptat sa imi oferi ajutorul, inclusiv cu publicarea acestui interviu pentru ca si alte mame sa identifice probleme similare si solutii. Spune-mi te rog, cum definim/identificam anxietatea la copii? Cum este diferita de cea a adultilor?

Florina: Anxietatea este una dintre cele mai întâlnite emoții umane. Anxietatea la copii se poate manifesta prin experimentarea unor senzații neplăcute precum transpirații, dureri de cap, dureri de burtă, stări de vomă, incapacitatea de a se relaxa. Anxietatea la copii se manifestă prin tahicardie, palpitaţii, dificultăţi de respiraţie, senzaţie de amorţire a extremităţilor, transpiraţii, dureri de stomac, febră, vărsături, scaune diareice, teamă nejustificată de necunoscut sau animale, insecte, zgomote suspecte. Factorii care declanşează anxietatea la copii sunt: mutatul, decesul cuiva drag, plecarea la muncă a părinţilor , în străinătate, o supărare.

Efectele se văd şi prin modificări ale stărilor emoţionale. Copilul este intens afectuos şi dependent de interacţiunea cu adultul. Adică se agaţă de acesta şi întâmpină greutate în a fi autonom.

Pe de altă parte copiii pot simți teamă crescută la separarea de persoana de atașament (acea persoana față de care copilul are sentimente de atașament, cu care se simte în siguranță).

Primul sentiment puternic de anxietate de separare are loc în jurul vârstei de doi ani, cel de-al doilea apare în jurul vârstei de cinci ani, o data cu dezvoltarea cognitivă prin care copilul dobândește capacitatea de a proiecta evenimente în viitor.

Teama lor este reală, și este asociată cu gânduri pe care cei mici le au, referitor la pericolul pe care îl poate trăi mama sau tata, la ce se poate întâmpla cu aceștia. Copiii sunt oameni, au aceleași trăiri și nevoi ca și adulții, diferența constă în faptul că ei sunt în creștere și au nevoie de cineva mai înțelept și mai mare care să îi ajute să își regleze emoțiile și care să le ofere o bază de siguranță.

M: Cum ne dam seama de cat de grava este anxietatea?

Florina: atunci când ne simțim noi înșine depășiți de situație, atunci când copilul își pierde vitalitatea și pofta de joc, atunci când copilul manifestă tulburări organice, adică se îmbolnăvește des.

M: Apelam la consiliere psihologica de specialitate la varste asa mici, si daca da, cand, in ce stadiu?

Florina: cum spuneam mai sus, apelăm la un psiholog (care lucrează cu copii și familii) atunci când simțim că nu facem față, că este prea mult pentru noi, atunci când ne simțim copleșiți. A fi părinte este cea mai grea meserie din lume, e nevoie de susținere din partea comunității și a specialiștilor

M: Ce fel de consiliere se aplica in cazul copiilor anxiosi la aceasta varsta?

Florina: depinde de psihologul la care se apelează, fiecare este specializat pe o anume școală de terapie. Important este ca Dvs să vă simțiți în siguranță alături de el, acesta să lucreze cu familia, nu doar cu copilul. Copilul face parte dintr-un sistem familial, și adesea este un simptom al acestuia.

M: Pe partea de educatia Montessori pe care am ales-o pentru Bella la gradinitele private din U.K., unde avea libertate sa isi aleaga activitatile, nu era fortata sa faca nimic din ce nu era pregatita intr-un moment sau altul, crezi ca drama cea mai mare legata de scoala acum este si ca a intrat prea brusc in sistemul de aducatie de stat? In U.K. este foarte mult control pentru niste copii atat de mici, petrec mult timp stand pe jos, pe covor, la lectii de fonetica si numarat, iar pedeapsa cea mai universal populara este sa le fie pus numele pe rosu sau portocaliu la un semafor colorat pe o hartie si lipit pe o tabla, daca nu asculta sa stea asezati. Asta sau primesc medalii pentru ca stau in sir si asteapta randul la masa la pranz.

Florina: Este foarte relativ totul. Important este ce simți tu în acest caz, cum ești tu cu această schimbare, ce anume i-ai spus copilului despre diferențele dintre grădinița la care a fost și școala unde este acum. Este important cum gestionați voi ca familie schimbările acestea, și cum le percepeți, tu și tatăl ei. Rețeta de success este ca abordarea de la școală să fie o continuitate a celei de acasă și invers. Abordarea trebuie să fie croită pe nevoi nu pe recompense și pedepse, aici intrăm într-o discuție lungă, legată de educație. Mă refer atât la educația de acasă cât și la cea oferită de diferitele abordări.

Cheia de success în educație este promovarea siguranței emoționale. Observ în activitatea mea că oamenii înțeleg eronat siguranța emoțională. Siguranța emoțională nu înseamnă lipsa structurii și a limitelor, siguranța emoțională de care are avem nevoie cu toții este oferită atât de libertate cât și de limite. Așadar, aș căuta echilibru în toate, atât la limite și recompense cât și la libertate. Recomand evitarea extremelor, oricare ar fi ele.

M: Ce pot face eu ca mama, mai bine zis noi, familia sa o ajutam? Recunosc ca au fost momente cand coplesiti de probleme intampinate in U.K. am fost tentati sa dam bir cu fugitii inapoi in Romania, copilul ne-a auzit cu “hai sa plecam!” si posibil sa isi fi pierdut echilibrul gandindu-se ca nici de data asta nu e gata cu mutatul.

Florina: aveți nevoie să fiți o bază de siguranță pentru copilul vostru. Aveți nevoie de sprijin la rândul vostru.

Baza de siguranță înseamnă: consecvență, stabilitate, predictibilitate, inteligență emoțională, stimulare intelectuală, joacă, valorizare pentru ceea ce suntem și pentru ceea ce facem, atât noi cât și copilul, structură (reguli și sarcini pentru fiecare membru al familiei).

M: In calitate de mama de copil de 5 ani, ambii pe picior de parasit Romania si mutat in U.K. pentru reunirea cu sotul tau in Londra, mai dormi cu baiatul tau ca sa ii oferi asigurarea ta noaptea sau insisti ca el sa doarma singur? Asta este vina care ma chinuie cel mai mult acum, o vreau si independenta, ma vreau si independenta, dar stiu si ca are nevoie de mine sa treaca peste asta, acum.

Florina: această alegere este personală, suntem diferiți, unici și irepetabili. S-ar putea ca eu să dorm cu copilul fie pentru că nu pot să mă despart de el, ceea ce nu ar fi prea benefic pentru copilul meu, asta nu îl sprijină în dobândirea autonomiei, s-ar putea să mai dorm cu el, de exemplu, pentru că el nu este încă pregătit emoțional ca urmare a unei nașteri traumatizante. Contextul contează și este hotărâtor. Nu există (din câte știu eu) studii care să confirme efecte negative pentru copiii care au dormit cu părinții. Însă asta nu înseamnă că pentru toți copiii este o alegere benefică. Ceea ce fac eu pentru mine s-ar putea să nu fie ceea ce ai tu nevoie. Înțeleg că tu ai nevoie de spatiul tău și în același timp îți dorești ca ea să fie autonomă.

Ce pot eu să îți spun este că autonomia apare firesc, ca urmare a sentimentului de siguranță emoțională pe care îl trăiește copilul. Sentimentul de siguranță în cazul copilului tău, și acum emit o ipoteză, bănuiesc că nu este foarte consolidat ca urmare a tuturor schimbărilor prin care ați trecut. Este o temă de reflecție pentru tine.

Dezrădăcinarea este un fenomen tot mai des întâlnit. Este un factor de stres care necesită atenție și sprijin.Este o ruptură atât pentru adulți cât și pentru copii. Este nevoie de timp pentrru elaborarea ei, adică avem nevoie să ne obișnuim cu schimbările și să cerem ajutor atunci când nu facen facem față, când este prea mult.

M: Iti multumesc inca o data pentru interviu, abia astept sa ne cunoastem personal cand te muti in U.K. anul acesta!

Pe Florina o gasiti si pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/parinteconstientcnv/?fref=ts, ii urmaresc cu mare interes articolele, recomand Like cu incredere!

Share if you care!Share on Facebook
(Visited 869 times, 869 visits today)

About Mukallita

Din Prazilia, ex maritata cu ardelean nascut la Bacau, mama de Giugiuka Magnifika nascuta in Londra in 2011, studiez Montessori si urmeaza CELTA ,blogging ca hobby, promovez positive parenting, sustin campanii umanitare.

View all posts by Mukallita →